marți, 1 ianuarie 2013

Sesiune de un an: Less is more

Sesiunile din timpul facultății au fost perioadele din an în care citeam (extracuricular) cel mai mult. Dar erau perioadele din an în care aveam cel mai puțin „timp liber” (ce o fi însemnând timpul liber?). Ca să evit aici explicații despre ce ar putea însemna acest timp liber (blestemată expresie în opinia mea) voi spune doar că timpul alocat învățatului era suficient de mult încât să rămână puțin pentru alte activități. Și totuși, în sesiuni citeam cel mai mult alte lucruri decât cele legate de medicină.

Faptul de mai sus a fost valabil atât pentru mine cât și pentru soția mea. După fiecare sesiune ne uitam la cât am citit și ne miram (apropo, luam și examenele). Și se mai întâmpla un lucru: în timpul sesiunii dormeam cele mai multe ore din 24. În medie 7 pe noapte și 1.5 în timpul zilei. În sesiune făceam cel mai mult sex. În sesiune mâncam cel mai regulat. În sesiune ne simțeam de regulă odihniți.

Pare paradoxal, dar nu este. Cel puțin în cazul nostru nu este. Faptul că tocmai în această perioadă ajungeam la un echilibru în care deveneam extrem de productivi spune ceva cel puțin despre noi. Fiind vorba aici despre o experiență personală nu m-aș grăbi să extrapolez acest fapt asupra tuturor oamenilor (deși tind să cred că nu ar fi o exagerare).

Îmi las cititorii să îmbrace aceste haine dacă li se par potrivite. Formula pe care am descoperit-o ar suna cam așa: cu cât ai mai mult timp care nu este considerat ca fiind un timp care trebuie alocat cu maximă seriozitate unei activități specifice cu atât probabilitatea de a-ți trăi zilele aiurea este mai mare. Știu că este cam alambicată fraza anterioară, dar nu (vreau să) am timp să o fac mai scurtă.

În sesiune, pentru că rămânea atât de puțin timp după ce făceam alocarea necesară studiului, eram motivați să sorbim fiecare secundă rămasă pentru activități pe care de asemenea le consideram importante: odihnă, relație, alimentație. Pur și simplu parcă robinetul de „pierdere a timpului” era închis de faptul că a rămas prea puțin timp de pierdut.

Dar odată ce timpul care putea fi pierdut devenea mai serios cantitativ robinetul se deschidea. Cărțile rămâneau necitite și lucruri importante nefăcute. În mod direct acest lucru se traduce: atunci când aveam mai puțin timp care putea fi alocat lecturii extracuriculare citeam mai mult decât atunci când aveam timp consistent la dispoziție.

Sunt aproape convins că la mijloc este un soi de truc psihologic. Percepția timpului era una în sesiune și cu totul alta în afara ei. Efectul era că în sesiune exista în noi un fel de sete pentru a folosi bine fiecare secundă - parcă vedeam mai bine cum stau lucrurile cu timpul pierdut. După sesiune ochelarii se stricau. Rămânea doar iluzia că nu pierdem timp. Adevărul este însă că se vedea că undeva există pierderi fie și prin simplul fapt că citeam mai puțin decât atunci când obiectiv aveam mai puțin timp pentru citit.

Anul acesta vreau să creez un mediu psihologic asemănător sesiunii. Ideea nu este neapărat de a obține mai mult timp pentru lectură precum în exemplul de mai sus, ci de a folosi cât mai productiv timpul conținut de anul care se află înainte. Pentru soția mea va fi chiar natural un asemenea mediu (învață pentru examenul de rezidențiat). Eu nu mă plâng - am ce face și ce învăța. Doar trebuie organizată scena. 

Să înceapă sesiunea de un an.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Pagini