sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Lăsați mortul să ardă

În primul rând nu i se mai poate întâmpla niciun rău dacă arde. Dacă se socotește dorința și intenția lui Sergiu Nicolaescu de a fi incinerat atunci faptul că cei rămași în urmă vor refuza să respecte ori dimpotrivă vor respecta acest lucru devine irelevant.

Dacă incinerarea este păcat și dacă mortul oricum nu mai poate face nimic pentru a duce la capăt acest lucru și nici nu a putut face vreodată nimic cu exepția de a-și exprima cât încă era viu această dorință, atunci care este păcatul lui Sergiu Nicolaescu? Dorința acestuia cât era încă viu de a fi incinerat atunci când va fi mort sau faptul de a fi pusă în practică această dorință de către forțe improprii?

Când comite cineva păcatul? Când viu fiind spune „vreau să fiu incinerat când voi fi mort” sau când, mort fiind, cineva îi respectă dorința exprimată în timpul vieții?

Mie îmi pare că cei mai mulți se leagă de povestea post-mortem (sunt și excepții). Păi dacă se leagă de acest aspect atunci, dacă Dumnezeu există și acești oameni cred în El, Dumnezeu este considerat de-a dreptul prost. Oricum tot ce putea face Sergiu Nicolaescu vizavi de acest aspect a făcut: și-a dorit și a lăsat vorbă posterității să-l ardă. Nu poate aprinde el focul.

Nu văd să se pună în discuție moralitatea sau buna creștinătate a familiei care binevoiește să respecte dorința regizorului. Dar toți trag în sus și în jos (e mai propriu decât în stânga și-n dreapta) de mort și de sufletul lui.

Oricum povestea asta cu incineratul și îngropatul este o balivernă a unor creștini. Nu am văzut încă nimic articulat serios.

A fost lăsat de cineva pe facebook un articol în care apare un fragment din părintele Stăniloaie. Redau aici un print al răspunsului meu:


Lăsați omul să ardă. De 7 minute, dacă nimic nu a dat peste cap programul, a început incinerarea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Pagini