luni, 10 decembrie 2012

Te oprești dacă efectul potențial nu mai justifică acțiunea?

Am spus că nu doresc să-i dau acestui blog un iz electoral. Așa că l-am păzit de astfel de postări. Însă odată ce termenul nu-i mai poate fi aplicat, fiind încheiate atât campania electorală cât și alegerile, pericolul a fost risipit. Așa că trec la subiect fără a-mi impune niciun fel de filtre.

Am 2000 de „prieteni”, cu tot cu ghilimele, pe facebook. Zilele trecute am avut un imbold suficient de puternic pentru a duce un soi de campanie electorală negativă. Cu alte cuvinte nu am răspândit niciun fel de material electoral prin care să ridic în slăvi vreun partid/alianță/candidat, dar am răspândit și compus o sumedenie de postări care se opuneau unei anume formațiuni.

Fiind conștient că rezultanta este compusă din acțiuni greu de numărat mi-a ajuns să știu că sunt una dintre „forțele” care împing într-o anume direcție. Ba chiar ajunsesem să mă satur - cei care mă cunosc știu că citesc cu drag cu totul alte lecturi decât inepțiile pe care oameni care se laudă că știu folosi xerox-ul sau care își culeg meritele de pe urma plagiatelor le scot veșnic pe gură. Așadar, câteodată cu scârbă, am împins într-o anume direcție, iar imboldul pe care-l aminteam mai sus îl socotesc unul cu precădere civic și de bun simț.

Dar acum s-a terminat. Nu mai este nimic de împins. Ori cel puțin mie nu mi-a mai rămas nimic de împins. A lansa postări doar de dragul de a primi like-uri de la oameni cu o orientare similară nu mi se pare o înțeleaptă folosire a timpului. Până acum câteva ore miza era cu totul alta, potențialul postărilor era cu totul altul. Acum nu mai găsesc niciun fel de rațiune în spatele unor astfel de postări.

Remarc însă că pentru mulți nu s-a terminat. Pesemne că nu căutam același lucru sau nu eram împinși de la spate exact de aceeași motivație. Pentru unii scârba față de un partid, o alianță sau un om politic este suficientă pentru a se socoti drept motivație mai mult decât suficientă pentru a continua demersul.

Deși în mod controlat mi-am limitat timpul petrecut pe facebook și citind presă politică la un maxim de 30-40 de minute pe zi este evident că acele minute au fost investite în respectiva activitate.

Aici fac o paranteză pentru cei care au probleme legate de controlul propriului timp. Recomand folosirea aplicației http://hootsuite.com. Dacă doriți să fiți prezent pe facebook/twitter prin postări puteți să le programați toate din timp. În 20 de minute poți scana zeci de articole și le poți programa să ajungă la o anumită dată și oră pe facebook. În felul acela poți lăsa impresia „uite cât stă ăsta pe facebook” când de fapt te-ai apucat de mult de alte treburi. Și aici închid paranteza.

Spuneam în titlu că „te oprești dacă efectul potențial nu mai justifică acțiunea”. Și la mine, după cum am exprimat mai sus, nu o mai justifică.

De asemenea nu văd niciun lucru bun în a fi condus de scârbă. Adică oamenii, ori de proști, ori de mincinoși, cu greu pot îndruga 2 fraze în 2 zile diferite fără să se contrazică și tu care te socotești având capul pe umeri și un simț moral decent să stai și să pierzi timpul comentând aberații de politicieni. Aș zice că în acest punct scârba ți-a furat o doagă.

Vezi ce se petrece de fapt? Timp important (Sunt convins că alții petrec cu mult mai mult de 30 de minute în această activitate. Oricum, de ce nu ar fi și 30 de minute considerate „timp important”?) este dat pe tâmpeniile altora - timp în care tu nu devii mai bun la niciun nivel: nu devii nici cel puțin un critic mai bun (pentru că minciunile sunt prea evidente pentru a necesita un efort pentru a fi descusute).

În acest fel prostia curge dinspre politicianul desconsiderat de tine spre tine cu o viteză direct proporțională cu timpul petrecut în a analiza zisele și făcutele politcianului. Este înțeles să le analizezi dacă asta-ți e treaba (fiind jurnalist ori altceva care are tangență cu subiectul), dar dacă o faci „doar așa” atunci mă tem că ești victimă a politicianului.

Consider că este de ajuns cât sunt oamenii victime ale politicienilor prin măsurile pe care le iau aceștia la nivel de guvern/parlament. De ce te-ai mai oferi voluntar să le fii victimă mai mult de atât? De ce ai deveni mai puțin instruit? În cele 30 de minute ori mai mult ai putea citi dintr-o carte ori ai putea face lucruri care te edifică.

Mă îndoiesc că vreun discurs al unui politician român actual ar putea avea la ora actuală caracter edificator.

Sunt doar niște recomandări și considerații personale cele amintite. Nu dau lecții și nici nu pun pe nimeni la zid. Înțeleg că suntem un amestec de motivații și scopuri diferite (la urma urmei s-a văzut asta și la alegerile parlamentare, nu?).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Pagini