luni, 31 decembrie 2012

Literatură escapistă la sfârșit de an

A. S. În acest text prin lume actuală se înțelege lumea în care trăim cu toții pe Terra și în universul pe care-l știm. O numesc actuală pentru a nu o numi reală pentru că nu văd de ce ar fi mai reală decât alte lumi (decât dacă nu cumva noi oferim conotația de real lucrurilor pe care se întâmplă să le experimentăm fizic în detrimentul celor pe care le experimentăm mental). Și o numesc actuală pentru că vreau să fac o diferențiere între această lume și lumea lui Tolkien spre exemplu.

J. R. R. Tolkien
Îmi place literatura escapistă (dar fantastică). Unii se arată supărați că omul, fie și vremelnic, are le îndemână un instrument pentru a-și întoarce fața de la cenușiul lumii actuale spre o lume feerică. Printre alții și Tolkien a fost acuzat că a produs asemenea literatură (și e adevărat că a produs).

Recunosc că au fost momente când am simțit contrastul și mi-a fost mai bine în lumea lui Tolkien decât în lumea care reveneam când deschideam ochii. Dar niciodată nu am citit literatura lui Tolkien pentru a evada dintr-o lume care nu-mi plăcea sau care a devenit pentru moment acră pentru mine. Nu e și nu a fost un drog.

Îmi place lumea actuală. Îmi plac elemente din ea așa cum sunt. Și îmi place lumea actuală pentru că mai conține alte elemente care-mi displac și pot fi schimbate. Dar nu este la fel și în Arda? (1) Lumea Arda este frumoasă în virtutea unor elemente existente și mai este frumoasă și în virtutea existenței ființei și acțiunilor lui Melkor (elementul care necesită schimbare). Iar conflictul se continuă cu Sauron, un alt element unde cineva trebuie să schimbe ceva.

Dar elementul pe care-l consider cel mai important este de altă natură. Și are legătură cu două cuvinte cheie: creație și augmentare.

Atunci când citești o scriere de sub capacul realismului literar procesul imaginativ este unul destul de limitat: fără îndoială că se solicită un proces imaginativ din partea cititorului dar el este limitat la lumea actuală. Toate componentele fac parte din lumea actuală - acțiunea este singurul lucru care poate fi o noutate, dar și ea este alcătuită din elemente proprii lumii actuale. Se pot invoca fețe de femei, oameni, copii. Copaci, mașini, politică și imoralitate. Nimic nou sub soare. Efort minim. Cine nu-și poate imagina fără niciun fel de efort o mașină sau o față de om politic? Descrierile au toate o ancoră puternică în lumea actuală iar procesul imaginativ este limitat la un fel de amestec al amintirilor pe care cititorul le are deja.

Dar fă bine și imaginează-ți ființa Ungoliant din Silmarillion. Ori imaginează-ți-l pe Melkor. Dacă nu ai văzut încă imaginile într-un film (cum am văzut elfii de exemplu) ești pus în fața unui proces creativ care nu este obligat să folosească imagini prelucrate de-a gata din lumea actuală. Vei opera în continuare cu forme și culori, dar tu ești creatorul. Cuvintele lui Tolkien sunt pur și simplu o pensulă pe care tu o folosești pentru a da naștere lui Ungoliant, Melkor și copacilor din Valinor (chiar și copacii necesită o redesenare importantă- cu toate că cel mai probabil vei păstra elemente precum trunchi și coroană). Procesul imaginativ este de o cu totul altă calitate și anvergură.

Și dincolo de acest proces de creație necesar nu există o împiedicare a augmentării elementelor. Nici cel puțin când vine vorba de oameni nu ești împiedicat. Pentru că oamenii erau cu mult mai măreți decât cei din lumea actuală. Iar dacă dai frâu liber procesului de augmentare în ce privește oamenii totuși nu poți să mergi cu el mai presus decât măreția elfilor și dacă îi augmentezi pe elfi pentru a nu fi la nivelul oamenilor atunci ești pus în fața sarcinii de a-i ridica și mai mult pe maiari. Dar după maiari ai o datorie față de valari până ți se lovește mintea de Eru Ilúvatar când te oprești. Dar poți să o iei de la capăt cu oamenii dacă vrei.

Dacă ai fi citit un roman realist te-ai fi limitat la a-i pune un chip lui Ion și celorlalte personaje, sapa era sapă, cuptorul cuptor, țarina țarină și sângele sânge. Niciun proces de augmentare nu-și are locul aici. Cui să-i oferi măreție fără să strici povestea?

Știu dincolo de orice îndoială rezonabilă că unii oameni nu se întorc cu mâinile goale de pe Arda în lumea actuală. După ce ai trăit mult timp acolo începi să te obișnuiești cu cele două lucruri de mai sus - creația și augmentarea. Iar dacă ai ajuns cumva să știi că orice îți imaginezi este posibil începi să-ți pui întrebări cu privire la multe lucruri. Fără îndoială că te întrebi și cât este de probabilă existența Ardei, dar nu te poți limita la asta. Începi să te uiți în jur în lumea actuală și să te apuci ori de augmentat ceea ce există ori de creat și augmentat la un loc. Nu te mai lovești de imposibilități pentru că ești conștient că oricum nu ești în stare să-ți imaginezi lucruri cu adevărat imposibile (cercuri pătrate nu cred că și-a imaginat nici Dumnezeu).

Problema care rămâne de rezolvat este cum fac cutare augmentare să devină reală ori cum fac cutare creație imaginată să devină realitate. Aici îmi vine în minte un citat care are pe undeva legătură:
The Spartans do not ask how many the enemies are but where they are. (Agis IV)
Mie mi se întâmplă să aplic experiențele creării Ardei în crearea și augmentarea (vitezei) unor algoritmi. Alții se îndreaptă spre alte domenii.

Fără creație și augmentare suntem meniți reproducerii. Sutem obligați să facem un puzzle folosind aceleași piese monotone.

Interacțiunea serioasă cu lumea lui Tolkien m-a învățat că dacă nu găsești o piesă dintr-o imagine nu ești limitat la piesele de pe masă: poți să-ți faci tu propriile piese, fie augmentând piese de pe masă, fie născocind altele cu totul noi.

Vă doresc (și îmi doresc) un an nou plin de piese noi.

(1) Arda este lumea în care se petrece acțiunea din opera lui Tolkien - acțiunea din Hobitul și Stăpânul Inelelor se petrece pe Arda

2 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Pagini