joi, 20 decembrie 2012

„Îmi bag picioarele în luni”

Luni e cea mai blamată zi a săptămânii. Sigur nu-i pasă și nu e în stare să-i pese.


Dar faptul că înjurăturile zilei de luni cunosc o asemenea răspândire în societate reflectă ceva despre societate.

Eu văd o lipsă de entuziasm în primul rând. O lipsă de entuziasm pentru ceea ce oameni fac în cea mai mare parte a timpului lor.

Vinerea e celebrată. Lunea e blestemată.

Cum ai putea face acest lucru dacă ceea ce muncești este de fapt lucrul de care ești entuziasmat și pasionat?

Dar în ciuda blestemelor sincere oamenii se îndreaptă cuminți spre locul de muncă. Și fac acest lucru din frică. De frică să nu piardă ceea ce detestă.

Noroc că există o ierarhie naturală în oameni. Noroc că instinctul de conservare e mai mare decât ura față de luni și față de locul de muncă.

Eu dacă aș avea un angajat care ar blestema ziua de luni pe facebook l-aș lua serios la întrebări. Dacă nu de dragul lui, cel puțin din altă cauză: oare omul acesta își merită salariul?

Dacă oamenii muncesc cu scârbă ce te aștepți să iasă din mâinile lor?

Dincolo de aspectele astea aș specula că există o problemă și mai mare. Am înțeles că urăști „acest tip de muncă” pe care ți-o aduce iarăși și iarăși ziua de luni. Dar care este un lucru pe care l-ai face cu drag și pentru care ai ruga ziua de luni să vină?

Mă tem că mulți nu ar ști ce să răspundă. Ori pentru că sunt leneși cronici și ar ține-o doar într-o petrecere, ori pentru că și-au acceptat soarta de condamnați la o muncă de rahat și nu au îndrăzneala să mai viseze.

Unii ar întreba ce soluții ofer dacă am ridicat problema. Nu pot răspunde - pentru că nu am ridicat problema de tot. Mai e și școala în joc. Oamenii înjură luni lunea încă de mici. E în măduva oaselor, aproape genetică boala. Și e aproape imposibil să reeduci adulți.

Soluția într-un cuvânt ar fi EDUCAȚIE, dar pentru copii. Despre asta într-o zi de luni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Pagini