luni, 26 noiembrie 2012

Ipoteză șoc, șocantă, INEDITĂ, incredibilă, secretă și bine-nțeles că SEXY

Ipoteza șoc, șocantă, inedită, incredibilă și secretă este că jurnaliștii n-au ajuns în halul acesta peste noapte. Publicațiile scot pe tarabele virtuale ceea ce se vinde. Dacă s-au numărat mai multe click-uri atunci când titlul are un cuvânt tâmpit și cu totul nepotrivit pentru conținutul articolului, dar care este scris cu majuscule, atunci asta se practică.

Iar jurnaliștii sunt și ei supuși unei selecții naturale. Cei care se pot coborî la nivelul de jos al intelectului pentru a da satisfacție turmei de oameni însetați de gunoaie încep să devină favorizați. Iar dacă reușesc să facă asta într-un mod natural, fără un „efort de coborâre”, atunci succesul devine garantat. 

Dar aici rolul important îl joacă foamea publicului. Și publicul este atras de ceea ce este șocant, inedit, incredibil, secret, sexy, macabru, erotic, cutremurător, uimitor, cel mai și interzis. Publicul mai este atras și de chiloți și dezvăluiri. Dacă vrei trafic atunci acestea sunt cuvintele sexy. Și neapărat cu majuscule. Pentru că acest public atras de aceste cuvinte mai are o proprietate anume: preferă oricând să citească cuvântul CRACI dintre multe alte cuvinte scrise mai mărunt decât un titlu care să exprime cât de cât ceea ce conține articolul.

Așa că acest cititor dacă vede CRACI în titlu este deja cucerit. Dacă sunt CRACII Nicoletei Luciu cu atât mai bine. 

Titlurile din presa noastră (pretinsă de calitate) nu mai sunt menite pentru a rezuma într-un mod cât mai  veridic conținutul articolului. Titlul este doar un cârlig fără referire veridică la conținut. Una este să scrii un titlu veridic și să-l formulezi într-un mod care funcționează drept cârlig și cu totul alta este să te îngrijești doar de cârlig. La noi din păcate a rămas doar cârligul. 

Uneori chiar și conținutul este sacrificat în același mod. Înțeleg că înflorești cu privire la cine știe ce crimă și dramatizezi de dragul audienței relatarea, dar presa de la noi a căzut într-o extremă periculoasă. Dramatizează și înflorește atât articolul în care apar CRACII Nicoletei Luciu cât și articolul în care relatează despre cine știe ce studiu științific.

Așa că dacă în articolul original (la noi jurnaliștii nu sunt în stare să citească ei înșiși un articol științific și apoi să scrie un articol jurnalistic, ei citesc doar articole jurnalistice scrise de străini care au citit articole științifice și apoi „traduc” doar articolul jurnalistic) este vorba despre probabilitate în articolul din presa românească se vorbește despre certitudine. Dacă-i vorba despre posibilitate se scrie numaidecât despre un pericol foarte probabil. Dacă-i vorba despre dieta mediteraneană atunci ne referim degrabă la porcul românesc. Dacă-i despre femeile din China atunci e despre femeile de Olt.

Citeam într-o publicație cu tradiție de la noi că 27% din femeile care consumă 2 cafele pe zi sunt infertile. M-a intrigat o asemenea pretenție (mai ales că am o prietenă care încearcă de o vreme să rămână însărcinată și consumă 2 cafele pe zi) așa că am făcut un pas mai departe și am verificat sursa indicată. Nici vorbă despre asemenea informație în sursă. Le scriu. Îmi răspunde o doamnă că nu ea a scris articolul (imaginați-vă: scrii la adresa de email a redacției cu privire la o problemă apărută în publicație și îți răspunde cineva de acolo că nu a fost el). Îi răspund că nu are importanță cine, că eu mă refer la informație. Pot să-mi indice o altă sursă? N-am mai primit niciun răspuns. Am scris iar, i-am rugat atunci să șteargă articolul ținând cont că dezinformează. Niciun răspuns. Articolul tot online.

De aici eu înțeleg că redacția în sine nu-și bate capul cu veridicitatea. Ei au trecut de mult de la ale jurnalismului. Acum ne ocupăm cu altceva: să ținem ocupate niște minți care salivează după gunoaie. În lumea produselor palpabile fizic e greu să-i vinzi cuiva fără să se plângă o bucată de baligă în loc de pâine. În lumea informației (cel puțin la noi) te vei trezi că se refuză pâinea, iar baliga are un loc de cinste în numărul de clickuri. 

Iar în acest mod presiunea selectivă din redacții își face jocul. Horoscopului i se face copy-paste. El este așa cum l-a scris „cercetătorul”. Informației științifice i se taie și i se adaugă - căci dacă nu e destul de horoscopizată nu se vinde.

Asta e societatea în care trăim. Oamenii care votează. Oamenii care evaluează valoarea de adevăr a politicienilor (de ce credeți că unii politicieni își permit să scoată contradicții de la o zi la alta?). Ca politician este suficient să citești presa românească pentru a-ți da seama că cititorilor care o consumă poți să le spui orice, numai solicitant pentru creier să nu fie. Este suficient faptul în sine că o astfel de presă există pentru a-ți da seama că ea există ca reacție la o anume calitate a cititorilor (a celor mulți, cei care contează comercial și electoral).

Un comentariu:

  1. "Asta e societatea în care trăim. Oamenii care votează. Oamenii care evaluează valoarea de adevăr a politicienilor". Corect. Sistemul democratic, cu alegeri libere etc., este proiectat sa functioneze satisfacator (i.e. sa produca politicieni de o calitate satisfacatoare) in conditiile unei societati deosebit de evoluate, si mizerabil in toate celelalte cazuri. In niciun caz, algoritmul de alegere a conducatorilor prin orice tip de alegeri libere (vot proportional, vot uninominal ponderat, vot uninominal pur etc.) nu poate produce altceva decat GUNOI ... daca, din intamplare, apare "un alt fel" de "ales", el este repede anhilat de "sistem".
    Concluzia? Te las pe tine sa o formulezi.
    Si, da, motivele pentru care se cearta oamenii sunt acestea: cacatul ala de politician X (pe care-l votez eu) e mai proaspat, mai natural, mai ... nu stiu-cum decat cacatul ala de politician, pe care-l votezi tu ... fara sa ne dam seama ca, indiferent cum o dam, cum o intoarcem, rezultatul va fi tot un cacat.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Pagini