duminică, 18 noiembrie 2012

Clasa politică e scuipată din gura poporului

În ultimul timp am văzut că se conturează tot mai clar un fel de demarcație între societate și clasa politică. Se spune că clasa politică își urmează propriile interese (în detrimentul societății), este coruptă și fură. Nu am nicio intenție să neg că lucrurile ar sta întocmai. Sunt totuși intrigat cu privire la această demarcație între politicieni și restul populației. Și aici am de făcut câteva observații.

Politicienii, înainte să fie politicieni, nu au fost politicieni. Știu că este un lucru evident, dar vreau să-l subliniez pentru ceea ce urmează. Singura sursă de politicieni este societatea. Ei nu iau naștere în mod inexplicabil sau sunt aduși tocmai din fundul iadului de Satan însuși cu cine știe ce nave spațiale. Politicienii au adresă, buletin, organe genitale, urechi și cam tot ceea ce are și omul din societate: societatea generează politicienii.

Iar în această societate șpaga se simte acasă. Pentru unii salariile nu reprezintă o răsplată pentru munca depusă, ci mai degrabă o răsplată pentru a te deplasa la locul de muncă. Dacă este să se și muncească atunci e nevoie de un altfel de răsplată: șpaga.

Care este subiectul principal de discuție în saloanele din spitalele din țara asta? „Tu cât i-ai dat?”, „Tu cât îi dai?”, „Da' la asistentă?” „Ciocolată și 5 lei?” „Da' la anestezist?” „Două milioane?” „Îi dai după ori înainte?”.

Pe trenurile de la CFR nu avem de-a face cu niște călători cinstiți și nași corupți. Doar nu se urcă cinstitul călător cu bilet în tren ca mai apoi să-i deie șpagă la controlor. Călătorul se urcă fără bilet ca să-i dea șpagă în valoare mai mică decât biletul. Asta e afacerea. Biletul costă 10 lei. Călătorul dă 5 lei șpagă și câștigă 5 lei.  Controlorul ia 5 lei șpagă și câștigă 5 lei. CFR pierde 10 lei.

Iar călătorul se coboară liniștit din tren și-l scuipă pe cutare politician direct în fața electorală de pe afișul din gară. Călătorul se simte cinstit. El nu a furat „atât de mult” precum politicianul a furat (sau urmează să fure).

Dar (parte din) motorina de la utilajele firmelor și primăriilor unde ajunge? Dar toate dozele de Red Bull care se sorb pe ascuns de către angajați Metro (puteam spune și Real, Auchan sau altele, dar nu denumirea e importantă)?

Fenomenul interesant este că toți acești cetățeni neonorabili ai țării se simt cetățeni onorabili ai societății. Ei pentru încă 50 de lei ies în stradă și stau 3 zile în protest (atâta timp cât trebuie să stai sau să te plimbi în protest, dar nu să muncești în protest).

Cât este de extins fenomenul cetățeanului neonorabil care se simte om de calitate, muncitor și care „n-a dat în cap în viața lui cuiva”? Au existat sondaje care, dacă-mi aduc aminte bine, indicau că fenomenul este extins. Dar probabil că încă un mod de a ne da seama că este extins este să ne uităm la obișnuință

Dacă medicii sunt obișnuiți să primească șpagă, dacă nașii sunt obișnuiți să nu rupă bilete, dacă funcționarii sunt obișnuiți să nu dea un loc fără mită unui comerciant la cutare festival și dacă în rândurile comercianților sunt obișnuiți să ascundă totdeauna la timp produsul pentru care ar fi amendați de OPC dacă ar fi prinși că-l comercializează (și alte obișnuințe) atunci cred că acesta este un indicatorul al faptului că fenomenul este obișnuit într-o mare parte a societății.

Mai sunt și alte aspecte aici. Câți dintre îndrumătorii de lucrări de diplomă sunt conștienți că-și îndrumă îndrumații spre o lucrare slabă calitativ (plagiată sau superficială)? Câți îndrumători, profesori ori conferențiari au ei înșiși lucrările plagiate? Câți studenți își cumpără lucrările de diplomă? Cu privire la studii în general fenomenul obișnuinței este din nou bine exprimat. Eu l-am experiementat în timpul facultății în felul următor: ești anormal/ciudat/zgârcit dacă nu copiezi sau/și nu-i lași pe alții să copieze de la tine.

Ideea cu obișnuința dusă mai departe ar arăta cam așa în raport cu clasa politică: nu e normal ca clasa politică să fure atât de mult pentru că noi, cei ce suntem societatea, nu am reușit să ne facem obiceiul de a fura împreună suficient de mult timp.

Odată ce există un obicei iar eticheta „și alții fac” se plimbă nestingherită prin văzduh este foarte ușor să acceptăm fenomenul ca unul normal și noi înșine să ne simțim oameni cinstiți. „Politicienii sunt hoții, nu societatea” este o etichetă pusă de unii membri ai societății în virtutea faptului că nu și-au format un obicei din a fura împreună cu politicienii. Este suficient însă ca cel care strigă „hoții” să ajungă în parlament și să aibe ocazii și să-i vadă pe alții cum profită de ocazii în mod constant. Virusul se transmite ușor, diferența este doar de sumă: ieri furai motorină din mașina pe care o conduceai pentru primărie iar azi furi direct banii de motorină (dar valoric mai mult).

Dacă am reuși să punem cap la cap sumele pe care cetățenii le-au „furat” de la CFR oare ce sumă ar ieși? Dacă am pune cap la cap valoarea orelor de muncă pe care cetățenii le-au furat și au fost totuși plătiți pentru ele? Vorbesc aici despre fenomenul Dorel.

Și pentru că avem de-a face cu niște infracțiuni cunoscute societății și petrecute chiar sub nasul și în sânul acesteia, cei care nu le practică sunt totuși compromiși într-un fel: ai văzut o grămadă de infracțiuni și n-ai denunțat niciuna.

Dacă într-o oarecare măsură asta este societatea românească atunci de ce ne-am aștepta ca cei care reprezintă societatea românească să fie altfel? Oare cel care „se descurcă” să plătească doar jumătate din biletul de tren nu ar profita dacă ar avea ocazia să fure o sumă proporțional mai mare? Oricum îl vedem că face acest lucru în mod consistent: de fiecare dată când are de parcurs o distanță proporțional mai mare cu trenul, și plătește doar jumătate, a furat proporțional mai mult. 

De ce nu ar face asta dacă ar ajunge în politică unde proporția crește de milioane de ori? Există într-un mod magic ideea întipărită în mintea cetățeanului de rând că suma maximă pe care o poți fura și să rămâi totuși om cinstit este cutare?

Dar unii cetățeni ajung în politică și așa cum cetățeanul de rând fură de la CFR fură și el probabil tot de la CFR, dar sume mai mari.

Dacă societatea în sine ar fi mai responsabilă și mai cinstită, dat fiind că din rândurile ai ajung politicienii politicieni, ar reflecta și ei societatea din care fac parte. 

Așa că nu văd rostul de a striga „politicienii sunt hoți” decât dacă nu cumva ne speriem de oglinda în care ne oferă șansa să ne privim ca societate.

P. S. Nu vreau să transmit în niciun fel ideea de „toți” în sensul de „toți din societate care au lucrări de diplomă au plagiat” sau „toți care au mers cu trenul nu și-au luat bilet”.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Pagini